Spre deosebire de ceilalti autori ai acestui proiect, eu nu fac parte din lumea teatrala romaneasca si nici nu sunt o cunoscatoare a teatrului din Romania. Contactele mele cu artistii si spectacolele romanesti au fost pana in prezent neregulate, permitandu-mi sa-mi creez numai o prima impresie, iar productiile le-am apreciat raportandu-ma la teatrul contemporan, asa cum il intalnim astazi in Germania.

Montarile vizionate si intalnirile avute, m-au facut sa-mi pun destule intrebari. Am urmarit niste montari remarcabile, in mare majoritate a regizorilor si ansamblurilor tinerei generatii, insa am vazut si un numar mare de spectacole, care mi-au lasat o impresie inestetica. Am avut de multe ori senzatia ca producatorii, in dorinta unei apropieri scenice de tendintele si curentele care predomina in alte tari in lumea teatrala, au utilizat elemente inovatoare, ramanand totusi blocati in imitarea acestora, negasind o cale proprie de acces.

Intrebarea asupra cauzei acestei din urma impresii m-a urmarit si in cele ce urmeaza as dori sa-mi exprim unele dintre raspunsurile mele:

   In anii saizeci, in Germania s-a conturat tendinta de a privi drama numai ca parte a unei montari, cu drepturi egale alaturi de componentele timp, spatiu, material si corp. Unele productii teatrale renunta pana astazi complet constient la textul scenic, folosind in locul acestuia texte epice, stiintifice sau jurnalistice. Prin aceasta tendinta, persoana autorului a pierdut in greutate si importanta, partea procesului de creatie, a spectacolului, fiind impinsa atat pe scena cat si in culisele acesteia in prim plan.

In Romania situatia este cu totul alta. Textul (si prin el autorul) joaca in continuare un rol central in munca teatrala. Noii autori, care pun accent pe descrierea combativa a istoriei si prezentului romanesc, sunt sarbatoriti (pe buna dreptate) la nivel international. Si in montari totul se invarte in jurul textului, in jurul gandurilor autorului in procesul de creare a textului.

Un asemenea mod de abordare transfera interpretarea regizorului si a ansamblului, dar si conceptele de spatiu, timp si montare care structureaza actiunile scenice, automat in plan secundar. Daca teama de sau placerea pentru text sunt prea mari, daca ansamblul se bazeaza pe faptul ca textul va exprima totul, atunci lipsesc poate chiar ideile scenice de care un text bun are nevoie ca sa devina un succes.

Datorita cunostiintelor mele sumare de romana, am acces la spectacole prin intermediul limbajului imaginii si a actiunilor scenice, in cazul montarilor descrise mai sus, fiindu-mi astfel impiedicata intelegerea acestora.

   Din anii saptezeci in Germania s-au format alaturi de teatrele orasenesti si de stat nenumarate teatre autonome. Astfel au fost experimentate moduri de abordare estetice noi si modalitati de lucru innoitoare, care cu timpul au fost preluate si de teatrele institutionalizate. Timp de multi ani aceste ansambluri au cerut sprijinul institutiilor oficiale, astazi existand aproape peste tot in Germania companii teatrale independente, care sunt incurajate printr-o multitudine de mijloace. Trupele teatrale de sine statatoare sunt o completare, o concurenta si in unele localitati si un inlocuitor acceptabil ca pret a institutiilor teatrale subordonate organelor statale.

Deosebirile fundamentale intre teatrul independent si cel institutionalizat sunt astazi ierarhiile plane si colaborarile schimbatoare. Nu numai actorii sunt angajati pentru un spectacol anume, ci si scenografii, creatorii de costume si tehnicienii sunt ceruti in functie de necesitati. In afara de aceasta, exista si o fluctuatie vie de artisti de la teatrele autonome catre scenele statale si invers, sau proiecte ale trupelor independente sunt invitate de teatrele statale. In prezent, cel mai cunoscut exemplu sunt artistii lui Rimini-Protokoll.

Va rog sa nu ma intelegeti gresit. Teatrul autonom nu este din principiu mai bun. El aduce doar un suflu nou in lumea teatrala, animand-o si a pus in miscare in Germania si in alte tari inovatiile, care nu ar fi fost posibile in cadrul structurilor teatrelor orasenesti.

In Romania mijloacele financiare sunt investite in continuare aproape in intregime in teatrele orasenesti si de stat. Exista cateva trupe independente incununate de succes, care au atras atentia asupra lor prin spectacole foarte bune. Asemanator colegilor lor din alte parti, acestea au incercat inovatii si au pornit in cautarea formelor noi. Incet, incet, aceste trupe obtin recunoasterea oficiala si, ce este mai important, si sprijinul financiar. Mult prea des artistii acestor companii trebuie sa duca o lupta intre munca lor artistica si supravietuirea zilnica.

Mi s-a spus ca a durat o buna bucata de vreme pana cand trupele autonome au fost acceptate cu drepturi artistice egale de catre teatrele statale. Invitatia la Festivalul National de Teatru de la Bucuresti a jucat cu siguranta un rol important in aceasta. Regizori si actori ai companiilor independente au lucrat pentru teatrele orasenesti si de stat. Inversul colaborarii, adica artisti ai marilor case teatrale care sa joace sau sa lucreze si in trupele autonome, este din cate stiu eu un lucru aproape de loc vizibil, presupun ca din motive financiare, pentru numerosi colaboratori ai teatrelor supravietuirea prin angajarile lor fiind dificila.

In general am impresia ca dezvoltarea progresiva a teatrului in Romania este impiedicata din cauza structurilor rigide financiare. Insa fara miscare nu poate lua nastere nimic nou. Cine doreste un teatru vital si creativ, trebuie sa creeze conditiile financiare pentru aceasta.

   "Copiii sa mearga la teatrul de papusi!". "Tineretul nu se intereseaza pentru teatru!", "Spectacole pentru scoli nu exista". Mi-a tot fost dat sa aud astfel de remarci si altele asemanatoare in Romania.

Ceea ce se uita, insa, este ca fiecare institutie sociala care doreste sa supravietuiasca, are nevoie de cei tineri, iar acestia nu sunt numai spectatorii deceniilor urmatoare, ci si producatorii, actorii si regizorii viitori. Cine nu are acces in tinerete la fascinatia teatrului, nu o va avea cu mare probabilitate nici la maturitate.

Teatrul pentru copii si tineret este cel care a stimulat in Germania si in multe alte tari europene modificari si incercari estetice in teatru, tocmai pentru ca publicul tanar are mai putine idei preconcepute si sufera de mai putine prejudecati. Subiectele pentru copii si tineret se gasesc cu usurinta atunci cand artistii sunt dispusi la o intalnire la acelasi nivel. Si aici nu este vorba de instruire, ci de intelegere.

In Germania a devenit intre timp standard ca teatrul sa nu fie produs numai PENTRU tineri, ci ca pedagogi teatrali sa realizeze proiecte si CU amatori tineri. Creativitatea, arta si educatia culturala au fost puse in folosul dezvoltarii individuale a participantilor.

Teatrul German de Stat Timisoara are de catva timp un pedagog teatral, un pas care, sa speram ca va fi preluat de multe alte teatre si institutii culturale.

   Undeva in acest proiect Irina Wolf vorbeste despre detunatura rasunatoare a teatrului romanesc, despre renasterea sa din cenusa, asemanator pasarii fenix. Daca stabilim data nasterii teatrului nou romanesc odata cu intoarcerea din exil a regizorilor la inceputul anilor 1990, atunci acesta are acum aproape 15 sau 16 ani, deci se afla in plina pubertate. Si asemanator unui copil in pubertate trebuie sa-si formeze propria identitate, trebuie sa incerce cai noi, sa esueze si sa-si gaseasca propria personalitate. Multe s-au realizat deja, sa speram la si mai multe. In pofida tuturor intrebarilor, pe mine personal ma fascineaza scena teatrala romaneasca de fiecare data din nou si sper sa mi se ofere posibilitatea sa mai pot vedea numeroase spectacole romanesti, precum si ocazia multor intalniri cu artisti romani.

Daca stabilim data nasterii teatrului nou romanesc odata cu intoarcerea din exil a regizorilor la inceputul anilor 1990, atunci acesta are acum aproape 15 sau 16 ani, deci se afla in plina pubertate. Si asemanator unui copil in pubertate trebuie sa-si formeze propria identitate, trebuie sa incerce cai noi, sa esueze si sa-si gaseasca propria personalitate. Multe s-au realizat deja, sa speram la si mai multe!

traducere de Irina Wolf